Când Minamoto Yoritomo (1147-1199) a ajuns la putere și a înființat un guvern războinic la Kamakura, el și descendenții săi au devenit cunoscuți sub numele de shogunii Kamakura. După moartea lui Yoritomo, membrii clanului Hojo, al soției sale, au devenit regenții - cei care aveau grijă de shoguni -, care dețineau o putere mai mare chiar și decât a shogunilor. În 1274 si 1281, samuraii Hojo au respins invadatorii mongoli, însă aceste campanii au slăbit shogunatul Kamakura, care s-a prăbușit în 1333.

Începând cu perioada Kamakura (1185-1333), shogunul își va organiza la Kamakura o a doua capitală a țării, un guvern propriu, o administrație centrală cu trei ministere: al administrației civile, al justiției și al treburilor militare (inclusiv de poliție). Este o epocă în care exaltă spiritul militar, cultul trecutului, loialitatea, forța morală, curajul, onoarea de castă, spiritul de sacrificiu. La curtea din Kamakura, care rivaliza în bogăție și strălucire cu cea de la Kyoto - unde își avea sediul împăratul - muzica, poezia și literele cad în dizgrație. În schimb, la Kamakura, se dezvoltă o conceptie de viață energică, militaristă.

Dezvoltarea comerțului exterior a dus la întărirea pozițiilor economice ale feudalilor din sud-vest, care au concentrat în mâinile lor aproape tot comerțul Japoniei cu China si Coreea. În prima jumătate a secolului al XIV-lea, feudalii din sud-vest, reprezentați de familiile Taira, s-au ridicat împotriva conducătorilor din Kamakura si țara a fost scindată în două tabere.

Ilustrație a războinicilor samurai